Sigilarea/matarea trecerilor prin pereti rezistenti la foc

Sigilarea diverselor elemente de instalatii la trecerea prin pereti rezistenti la foc este o cerinta esentiala in realizarea sistemului de securitate la incendiu. Acestea se pot realiza fie in pereti rigizi(caramida, bca, beton) fie in pereti usori (gips carton, panouri sandwich) si de regula sistemul de matare/sigilare este alcatuit din 2 sau mai multe produse aplicate conform fiselor tehnice emise de catre producatori. In functie de elementele ce tranziteaza peretii rezistenti la foc si de specificatiile de rezistenta la foc, se pot alege una sau mai multe sisteme:

Etansarea antifoc cu chit termospumant, cu continut de grafit

Etansarea este realizata cu placi de vata minerala si un chit special, care in caz de incendiu isi mareste de mai multe ori volumul. Astfel, tevile din plastic sunt comprimate, pana la astuparea totala a diametrului, impiedicand trecerea focului prin conducta dintr-o camera in alta.

Acest sistem poate fi utilizat la inchiderea antifoc a trecerilor conductelor din material plastic, cablurilor, cablurilor trase prin tub de protectie, cat si pentru umplerea golurilor tehnologice.

Atansare antifoc cu chit cu continut de grafit
Etansarea crapaturilor, a trecerilor de cabluri si tevi metalice cu spuma poliuretanica 

Sistemul de etansare cu spuma poliuretanica poate fi utilizat pentru inchiderea unor crapaturi si goluri greu accesibile. Poate fi o solutie de protectie la foc rapida, unica sau complementara si se recomanda utilzarea ei impreuna cu vopsea termospumanta.

CE ESTE SPUMA POLIURETANICA?

Spuma poliuretanica este o spuma antifoc monocomponenta, autoexpandabila, gata de lucru, cu gaz propulsor fara CFC, complet inofensiva pentru stratul de ozon.

CARACTERISTICI:

  • intarziere la foc mai mare de 360 min
  • izolant eficient impotriva fumului si gazelor
  • aderenta pe majoritatea substraturilor (cu exceptia Teflon, PE si PP)
  • grad inalt de izolare termica si acustica

APLICATII:

  • instalarea ramelor de ferestre si usi antifoc
  • izolant antifoc intre pereti despartitori, tavane si pardoseli
  • umplerea cavitatilor
  • crearea ecranarilor fonice

Toate aplicatiile care necesita izolanti antifoc ca: izolarea tuturor gaurilor din acoperisuri, izolarea gaurilor de trecere prin zidarie a cablurilor si tevilor, crearea de antifonari, fixarea materialelor izolatoare, aplicarea straturilor pentru amortizari de sunet, imbunatatirea izolarii termice a spatiilor de racire.

Etansarea antifoc cu spuma poliuretanica
Etansarea trecerilor de cabluri cu saci antifoc

Cu ajutorul sacilor antifoc pot fi create compartimente de incendiu temporare sau definitive, al caror avantaj poate fi exploatat in principal in faza de investitie, constructie, dar si in acele zone unde inlocuirea cablurilor se produce frecvent (cum ar fi in centrele de calculatoare, centralele telefonice, centrale electrice).

Atansare cu saci antifoc
Treceri de cablu si conducte mecanice generale

Domeniul de utilizare a acestui sistem, constituit din placi tari din vata minerala si mortar antifoc este foarte larg.

Dupa aplicare, mortarul antifoc formeaza pe vata minerala o suprafata coerenta de mare duritate, care rezista atat la apa cat si la sarcina, substante chimice si la radiatii radioactive.

Inchiderea este etansa la fum si poate fi utilizata in cazul cablurilor, tevilor metalice, respectiv al conductelor din material plastic (impreuna cu alte sisteme).

Etansare antifoc treceri cabluri/conducte
Etansari antifoc pentru treceri de cabluri

Trecerile de cabluri sunt in general izolate cu un sistem format din straturi de vata minerala, vopsea si chit intumescent. Sub actiunea focului, acestea formeaza o spuma carbonica protectoare, ce impiedica arderea si raspandirea focului, atat in cazul planseelor, cat si in cazul peretilor.

Formarea acestui sistem nu necesita utilaje mecanice, motiv pentru care este unul dintre sistemele noastre cele mai des utilizate. Sistemul este potrivit pentru etansarea unui numar mare de tipuri de treceri.

Suprafata inchiderii este flexibila si permite eventuala reparare sau deschidere a sistemului, precum si amplasarea ulterioara de cabluri.

Etansari antifoc pentru treceri de cabluri
Etansari pentru treceri de conducte si tevi PVC inflamabile

Etansarea antifoc a trecerilor de conducte din material plastic laminate incorporabile se face cu un sistem asemanator colierelor.

Asemanator colierelor, acest sistem impiedica propagarea focului prin strangularea conductei si umplerea integrala a deschiderii cu un material special.

Etansare antifoc treceri conducte PVC
Etansare antifoc pentru conducte metalice

Etansarea antifoc a crapaturilor, trecerilor de cabluri si tevi metalice se face cu spuma poliuretanica. Sistemul poate fi utilizat in vederea inchiderii unor crapaturi si treceri greu accesibile.

Capacitatea de expandare a spumei poliuretanice antifoc este de cca. 30 de ori, de aceea poate umple cu usurinta toate crapaturile.

Etansare antifoc treceri conducte metalice
Etansare conducte metalice cu silicon antifoc

Completat cu placi de vata minerala si, in cazurile date, cu alte chituri, acest sistem nu joaca doar un rol de protectie impotriva incendiilor, ci asigura si o flexibilitate durabila si permanenta, precum si o inchidere etansa rezistenta la apa.

Siliconul antifoc poate fi utilizat ca material de umplere a rosturilor si la inchiderea trecerilor, in cazurile in care are loc dilatarea termica a sistemelor, cum ar fi tevile metalice.

Etansare antifoc treceri conducte metal cu silicon antifoc
Etansarea antifoc de tip „mixt”

Acest tip de etansare se realizeaza pentru trecerile mixte a cablurilor, tevilor metalice, a conductelor din material plastic si a conductelor de ventilatie.

Formarea acestei inchideri este asemanatoare cu cea folosita in cazul trecerilor de cabluri.

Difera numai in privinta utilizarii materialelor care isi maresc volumul la caldura si a folosirii unor sisteme auxiliare, in functie de conductele care strabat peretele.

Etansarea antifoc a trecerilor mixte
Etansarea antifoc a spatiilor de dilatare

Prin amplasarea sistemului, care consta din unul sau doua straturi de polistiren tratat pentru intarzierea arderii si din doua sau trei straturi de laminat antifoc, formam foarte repede si eficient o etansare antifoc in plansee, pereti, respectiv in golurile rezultate dupa imbinarea a doua structuri.

Acest sistem este deosebit de flexibil, fapt ce permite miscarea individuala a structurilor etansate, pastrand integritatea etansarii.

Etansarea antifoc a spatiilor de dilatare
Etansarea antifoc a unor deschideri mici

Etansarea unor deschideri de mici dimensiuni, a crapaturilor arhitecturale, in vederea protectiei impotriva incendiilor.

Sistemul presupune umplerea golul cu placi tari de vata minerala, urmata de etansarea cu chit si vopsea antifoc.

In caz de incendiu, volumul chitului creste de mai multe ori, formand un strat rezistent pe suprafata inchiderii, care impiedica extinderea focului in partea cealalta a obturarii.

Etansarea antifoc a unor deschideri mici

Pentru a identifica corect solutia corecta in ceea ce priveste etansarile antifoc, este necesar sa consultati proiectul tehnic sau un specialist. De cele mai multe ori alegerea solutiei tehnice, este stabilita de catre aplicatorii autorizati. Tehnicienii nostri va stau la dispozitie si va vor oferi solutia tehnica corecta.

Va invitam sa ne contactati daca reprezentati o companie de proiectare sau constructii si doriti sa oferiti clientilor Dvs. o solutie completa, agrementata I.G.S.U., de protectie pasiva sau activa la incendiu.

Aceasta pagina foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora.